Blogul pleso – Psihoterapie online și bunăstare emoțională

Citește blogul pleso! ✔ Informații valoroase și articole interesante pe teme de psihologie.

Citește articole și noutăți de la pleso. Găsești informații practice despre psihoterapie, sănătate mintală și bunăstare — scrise și revizuite de psihoterapeuți profesioniști.

Articole interesante despre psihoterapie | Blog pleso

Toate materialele Platformei | Blog pleso

Metode de psihoterapie | Blog pleso

Teste psihologice | Blog pleso

Resurse | pleso

Găsește un psihoterapeut online pe Platforma pleso. ✔️ O gamă variată de psihoterapeuți acreditați pentru diferite dificultăți ✔️ Prețuri clare și corecte ✔️ Programare online simplă și plată securizată

Psihologi și psihoterapeuți online | Ședințe de psihoterapie pleso

Irina este o terapeută experimentată, cu peste 20 de ani de experiență în psihoterapie și psihologie clinică. Ca profesionist dedicat, ea utilizează psihoterapia de durată scurtă și medie, în care folosește tehnici cognitive-comportamentale pentru a aborda probleme precum: atacurile de panică, depresia, tulburarea de anxietate generalizată și de somatizare, fobii specifice, tulburarea obsesiv-compulsivă.

În practica sa, Irina folosește terapia cognitiv-comportamentală, terapia traumei, tehnici de relaxare și mindfulness. Pentru cei axați pe performanță, oferă servicii de coaching cu metoda Points of You, prin care blocajele din acțiune sunt descifrate cu ajutorul unor imagini sugestive. Irina lucrează cu adulți și adolescenți, inclusiv cu persoane cu tendințe suicidare; consiliază participanți la operațiuni militare, membri ai comunității LGBTQ+, precum și persoane vârstnice. În plus, oferă coaching și suport pentru profesioniștii din domeniul resurselor umane.

Își abordează pacienții cu delicatețe, folosind tehnici diverse și soluții inovatoare pentru o gamă largă de provocări. Accentul ei constă în construirea unei relații terapeutice de încredere și compasiune, ca fundament pentru progres. Abilitățile de comunicare asertivă pe care le posedă dau uneori și o notă amuzantă și de bună dispoziție, creând un spațiu sigur pentru auto-dezvoltare și vindecare, pentru că schimbarea nu trebuie să fie neapărat dureroasă. Terapeuta oferă sarcini pentru lucru individual acasă. Experiența o ajută să fie tenace în a identifica problemele, dar stăpânind momentele dificile ale pacientului.

Gestionarea emoțiilor. Vei învăța metode dovedite de a gestiona emoțiile și vei descoperi ce implică lucrul cu ele și cum te poate ajuta.

Gestionarea emoțiilor: cum să-ți recapeți echilibrul emoțional | Blog pleso

Te-ai întrebat vreodată de ce unele emoții te copleșesc, în timp ce altele trec aproape neobservate? Sau de ce e atât de greu, uneori, să menții controlul în mijlocul unui conflict sau al unei crize? Gestionarea emoțiilor este una dintre cele mai importante abilități psihologice pe care le putem învăța, dar și una dintre cele mai puțin înțelese.

Într-o lume din ce în ce mai agitată, a învăța cum să îți controlezi emoțiile nu mai este un moft, ci o nevoie de bază pentru sănătatea psihică și echilibrul interior. În acest articol, vom explora ce sunt emoțiile, de ce nu există „emoții rele”, ce înseamnă cu adevărat controlul emoțiilor și cum putem ajunge la o stăpânire reală a trăirilor noastre. Totodată, vom descoperi câteva strategii validate științific, precum și exemple inspiraționale din cultură și media.

Ce sunt emoțiile și cum funcționează?

Emoțiile sunt răspunsuri complexe, biologice și psihologice, la evenimente semnificative pentru noi. Ele implică schimbări fiziologice (ritm cardiac, respirație), comportamentale (expresii faciale, tonul vocii) și cognitive (modul în care interpretăm situația). Emoțiile nu sunt slăbiciuni, ci semnale esențiale pentru supraviețuire.

Psihologul Paul Ekman, cunoscut pentru cercetările sale despre expresiile faciale, a identificat șase emoții de bază universale: frica, furia, tristețea, bucuria, surpriza și dezgustul. Acestea stau la baza unui spectru mult mai larg de stări afective, iar fiecare joacă un rol esențial în reglarea comportamentului nostru.

Emoțiile îndeplinesc funcții esențiale pentru adaptarea noastră psihologică și socială. Frica ne avertizează asupra pericolelor și ne ajută să ne protejăm. Furia contribuie la stabilirea limitelor atunci când ne simțim amenințați sau nedreptățiți. Tristețea favorizează conexiunea cu ceilalți și ne permite să cerem sprijin în momente de vulnerabilitate. Bucuria ne motivează să repetăm comportamentele care ne fac bine. Dezgustul și surpriza ne ghidează în luarea rapidă a deciziilor, mai ales în situații care implică pericol sau noutate.

Întrebarea „Cum să scapi de emoții negative?” este frecvent întâlnită, însă pornește de la o premisă problematică. Emoțiile nu sunt „rele” sau „bune” în sine – ele sunt doar semnale. Ceea ce contează este modul în care răspundem la ele.

Furia, de exemplu, poate fi distructivă, dar poate fi și o forță de justiție. Tristețea poate părea inutilă, dar adesea ne ajută să procesăm pierderi și să ne adaptăm. În loc să ne luptăm cu emoțiile dificile, psihologia modernă ne învață să le recunoaștem și să le integrăm.

Psihologul Daniel Goleman, autorul cărții 

, subliniază că nu este vorba despre reprimarea emoțiilor, ci despre capacitatea de a le gestiona într-un mod funcțional – adică să alegem răspunsul, nu să reacționăm impulsiv.

Semne că nu reușești să-ți gestionezi emoțiile

Toți avem momente în care pierdem controlul, dar când dificultatea de a gestiona emoțiile devine un tipar, pot apărea probleme de sănătate mintală. Printre cele mai frecvente simptome ale unui dezechilibru emoțional se numără:

Atunci când aceste simptome persistă, este important să cerem ajutor specializat. Un psiholog sau un psihoterapeut poate ajuta în identificarea cauzelor și reducerea simptomelor. În cazurile de excepție, când starea afectivă devine greu de gestionat în urma unui eveniment traumatic, specialiștii pot propune administrarea unui tratament medicamentos pentru emoții puternice.

Tehnici și exerciții pentru controlarea emoțiilor

Există numeroase strategii validate științific care pot contribui la controlul emoțiilor negative. Iată câteva metode simple, dar eficiente:

1. Tehnica STOP (folosită în terapia dialectic-comportamentală)

Scrierea zilnică a emoțiilor resimțite și a contextului în care au apărut te poate ajuta să le înțelegi mai bine.

Exercițiile de respirație (ex: 4-7-8) activează sistemul nervos parasimpatic și reduc intensitatea emoțiilor.

5. Reîncadrarea cognitivă (din terapia cognitiv-comportamentală) – 

Această tehnică presupune reinterpretarea gândurilor disfuncționale care amplifică emoțiile negative.

Ideile greșite despre emoții sunt adânc înrădăcinate în cultură și educație. De mici suntem învățați să „nu plângem”, să „fim tari”, să „nu arătăm slăbiciune”. Deși bine intenționate, aceste mesaje creează o relație disfuncțională cu emoțiile. Pentru a înțelege cu adevărat ce înseamnă controlul emoțiilor, e important să demontăm câteva mituri frecvente:

Mit 1: „Emoțiile sunt semn de slăbiciune”

Realitate: Emoțiile sunt semn de umanitate, nu de slăbiciune. Ele semnalează nevoi esențiale, cum ar fi nevoia de siguranță, de acceptare, de conectare. Capacitatea de a-ți recunoaște și exprima emoțiile într-un mod sănătos este o dovadă de inteligență emoțională, nu de vulnerabilitate patologică.

 Un lider care poate spune „Sunt îngrijorat, dar caut soluții” inspiră mai multă încredere decât unul care reprimă complet emoțiile și pare deconectat.

Mit 2: „Controlul emoțiilor înseamnă să nu simți nimic”

Realitate: Controlul nu înseamnă anestezie emoțională, ci autoreglare. Nu este vorba despre a nu simți, ci despre a nu lăsa emoția să preia controlul complet asupra comportamentului tău. Este perfect natural să simți furie, frică sau rușine – important este să răspunzi cu luciditate, nu impulsiv.

Gând disfuncțional: „Dacă simt furie, înseamnă că am pierdut controlul.”Reîncadrare sănătoasă: „Pot simți furie și totuși să aleg cum reacționez.”

Mit 3: „Trebuie să ascunzi ce simți, ca să nu-i afectezi pe ceilalți”

Reprimarea emoțiilor afectează relațiile mai mult decât exprimarea lor sinceră. Emoțiile neexprimate se acumulează și ies la suprafață în forme indirecte – sarcasm, retragere, izbucniri necontrolate. A exprima o emoție cu empatie („Mă simt trist/ă că nu am fost ascultat/ă”) poate duce la apropiere, nu la conflict.

 multe dificultăți în cuplu sau familie nu apar din prea multe emoții, ci din lipsa exprimării lor autentice.

Mit 4: „Unii oameni sunt pur și simplu prea sensibili”

 Sensibilitatea emoțională nu este un defect, ci o trăsătură temperamentală care poate fi o resursă – mai ales în domenii creative, educaționale sau în relațiile interumane. Ceea ce contează este cum gestionezi intensitatea emoțiilor, nu faptul că le simți mai profund.

 Persoanele empatice pot deveni excepționali psihologi, terapeuți, artiști sau lideri cu inteligență emoțională ridicată – dacă își înțeleg și reglează trăirile.

Mit 5: „Dacă nu reacționezi imediat, înseamnă că te prefaci”

Pauza dintre emoție și acțiune este exact ceea ce înseamnă stăpânirea emoțională. Faptul că nu ridici tonul când ești furios nu te face fals, ci conștient. A alege momentul și forma potrivită de exprimare este un semn de maturitate, nu de pasivitate.

Inspirat din DBT (terapia dialectic-comportamentală):

 pauza conștientă te ajută să răspunzi în funcție de scopurile tale pe termen lung, nu după un impuls de moment.

Exemple pozitive din media: cum învățăm din povești

Poveștile pe care le urmărim în filme, cărți sau seriale nu ne oferă doar divertisment, ci și o formă profundă de educație emoțională. Ele ne ajută să înțelegem mai bine ce simțim, să vedem cum se pot gestiona emoțiile în situații limită și, uneori, să ne validăm propriile trăiri. Atunci când personajele reflectă conflicte emoționale autentice, privitorii pot învăța, indirect, cum să relaționeze mai sănătos cu propriile stări.

Inside Out: lecții emoționale pentru toate vârstele

 (2015), unde emoțiile unei fetițe de 11 ani – Bucuria, Tristețea, Frica, Dezgustul și Furia – sunt personificate și ilustrează haosul interior provocat de schimbare. Bucuria încearcă să înlăture Tristețea, considerând-o inutilă, dar descoperă că aceasta are un rol esențial în adaptare și reconectare. Filmul transmite clar că nu putem funcționa armonios dacă respingem o parte din ceea ce simțim.

 (2024), Riley, acum adolescentă, se confruntă cu emoții noi precum anxietatea, rușinea sau invidia. Anxietatea preia conducerea, încercând să evite eșecurile, dar sfârșește prin a dezechilibra întreaga echipă emoțională. Filmul arată că și emoțiile cu intenții bune pot deveni problematice dacă scapă de sub control, iar echilibrul înseamnă colaborare, nu excludere.

The Perks of Being a Wallflower: trauma și eliberarea emoțională

, personajul principal, Charlie, pare la prima vedere doar un adolescent timid. Cu timpul, devine evident că retragerea lui emoțională ascunde o traumă profundă. Pe măsură ce învață să aibă încredere în prieteni și într-un psihoterapeut, Charlie își exprimă suferința pentru prima dată și începe să își regleze emoțiile. Filmul oferă o imagine realistă asupra felului în care emoțiile reprimate pot deveni copleșitoare dacă nu sunt conținute într-un spațiu sigur.

Good Will Hunting: furia ca mecanism de apărare

, Will, un tânăr extrem de inteligent, își sabotează viața din cauza furiei și a fricii de apropiere. Relația cu terapeutul său dezvăluie că agresivitatea este, de fapt, un scut împotriva durerii emoționale. Filmul evidențiază legătura profundă dintre traumă, rușine și dificultatea de a gestiona emoțiile, precum și rolul decisiv al unei relații terapeutice autentice în procesul de vindecare.

Metode de psihoterapie pentru gestionarea emoțiilor

Psihoterapia oferă un cadru sigur și structurat pentru a învăța cum să gestionezi emoțiile intense, recurente sau dificil de înțeles. În funcție de nevoile fiecărei persoane, se pot folosi mai multe abordări terapeutice validate științific:

Aceste metode pot fi combinate sau adaptate, în funcție de personalitatea și dificultățile specifice ale fiecărui client.

Cum să îți gestionezi emoțiile în viața de zi cu zi

Gestionarea emoțiilor nu este un scop final, ci un proces continuu. În funcție de context, vârstă și experiență de viață, vei avea momente în care stăpânirea emoțiilor va părea mai ușoară sau mai dificilă.

Gestionarea emoțiilor nu înseamnă să devii imun la durere sau să eviți conflictele, ci să dezvolți flexibilitate emoțională și reziliență. 

 de pe Platforma pleso îți pot fi de ajutor în acest proces. Fie că te confrunți cu emoții puternice, cu un istoric traumatic sau cu dificultăți de adaptare, ei te vor îndruma prin intermediul unor metode validate științific pentru a te ajuta să recâștigi controlul asupra vieții tale emoționale. Aceștia lucrează cu o varietate de tehnici de gestionare a emoțiilor, de la terapia cognitiv-comportamentală, la terapia dialectic-comportamentală, psihoterapia psihodinamică sau tehnici moderne de mindfulness.

Gestionarea emoțiilor: cum să-ți recapeți echilibrul emoțional

Burnout-ul, cunoscut și sub denumirea de sindromul Herbert, este o stare de epuizare psihică, fizică și emoțională, cauzată de stresul cronic și de solicitările constante, în special în mediul de lucru.

Sindromul de burnout: simptome, tratament, recuperare | pleso

Idei distorsionate despre relații: cum ne schimbă aplicațiile de dating

Lumea ne dictează decizii rapide în toate domeniile vieții, iar întâlnirile nu fac excepție. Aplicațiile de dating promit potriviri perfecte în câteva glisări, dar oare pot ele să ne ajute la construirea unor relații sănătoase? Problema este că aplicațiile de dating ne pot distorsiona așteptările prin răspândirea unor preconcepții și atitudini greșite, cum ar fi:

 – în loc să dezvoltăm treptat relații, ne obișnuim cu schimbarea rapidă a interlocutorilor și partenerilor și obținem, de asemenea, informații superficiale despre persoanele cu care comunicăm.

 – se pare că „cea mai bună opțiune” este întotdeauna următoarea glisare.

 – în cadrul aplicației, oamenii devin simple profiluri, mai degrabă decât indivizi cu povești, personalități și nevoi unice.

Cum să începi o căutare mai conștientă și mai “sănătoasă” a unui partener?

Aceste sfaturi nu sunt o rețetă universală pentru o relație ideală, deoarece totul depinde de nevoile și dorințele ambelor părți. Cu toate acestea, astfel de principii te vor ajuta să-ți descoperi propriile convingeri și să înțelegi ce poți schimba pentru a construi relații sănătoase. 

1. Treptat: lasă sentimentele să se dezvolte în mod natural

Relațiile sănătoase nu se formează peste noapte. Este important acorzi timp ție și partenerului pentru a vă cunoaște reciproc – astfel, nu forțați lucrurile din teama de a fi singur. Uneori, dorința de a „ocupa” rapid un loc în viața cuiva poate duce la alegeri care nu aduc fericire. Din contră, această dorință poate contribui la neînțelegeri între parteneri. 

Dacă ești interesat de o persoană, lasă relația să se dezvolte natural. Interesul și confortul reciproc ar trebui confirmate prin acțiuni, nu doar prin cuvinte sau așteptări.

Adesea, repetăm ​​subconștient scenarii vechi sau căutăm un partener doar pentru a umple un gol emoțional. Acest lucru poate duce la situații în care alegem persoanele greșite sau încercăm să ne adaptăm nevoilor altora.

Întreabă-te: „Ce vreau eu de la această relație?” sau „Această persoană se potrivește cu adevărat cu valorile mele?”

3. Pregătirea pentru dialog și limitele personale

Orice relație este o interacțiune între doi oameni care au propriile nevoi emoționale, așteptări și limite. Un dialog sănătos poate fi realizat doar cu ajutorul următoarelor principii:

De multe ori ne este frică să fim sinceri pentru a nu speria persoana pe care dorim să o impresionăm, dar dacă ceva te deranjează, este mai bine să o spui. Un partener care este pregătit pentru o relație sănătoasă va aprecia sinceritatea ta.

Compromisurile sunt importante, dar nu ar trebui să îți creeze o stare profundă de disconfort. Dacă partenerul îți ignoră limitele personale sau încearcă să pună presiune pe tine, acesta este un semnal de alarmă. 

Dacă te adaptezi constant la cealaltă persoană, dar aceasta nu ține cont de nevoile tale, relația poate deveni unilaterală.

4. Renunțarea la dorința de a fi “perfect”

În loc să încerci să fii „cum trebuie”, încearcă să fii tu însuți. Dacă trebuie să-ți ascunzi sentimentele sau să te schimbi pentru a-ți păstra partenerul, acesta este un semnal că ceva nu este în regulă.

Abordarea sănătoasă emoțional nu permite controlul excesiv al propriului comportament sau intrarea în jocuri de putere. Acestea funcționează doar în scenarii toxice. Într-o relație sănătoasă, cele mai importante sunt sinceritatea și încrederea că ai o persoană care te apreciază pentru ceea ce ești.

5. Concentrează-te pe conexiunea reală, nu pe stare

Adesea, începem să folosim aplicații de dating pentru a ne conforma normelor sociale: toată lumea ar trebui să se afle într-o relație, iar a fi singur este ceva de care să-ți fie rușine.

Este important să răspunzi la următoarele întrebări:

O abordare sănătoasă emoțional este atunci când construiești o relație nu din dorința de a te conforma normelor sociale, ci pentru că persoana respectivă te face fericit, există încredere reciprocă și împărtășiți aceleași valori. O relație sănătoasă este despre tine, nu despre așteptările societății.

Toate opțiunile de dating au rostul lor, dar este important să observi din timp tiparele nesănătoase, atât la tine, cât și la cei cu care interacționezi. Dacă realizezi că încerci să găsești un partener din cauza unui “ideal imaginar”, din dorința de intimitate rapidă, sau din frica de a nu rămâne singur, merită să faci un pas înapoi și să te întrebi: „Este asta cu adevărat ceea ce vreau?”

O relație sănătoasă emoțional este despre o dorință reciprocă de a construi ceva valoros pentru doi, iar acest proces nu începe cu o potrivire ideală, ci cu o alegere conștientă și disponibilitate pentru interacțiunea sinceră.

Cum să găsești partenerul care chiar ți se potrivește: 5 semne cheie ale unei relații sănătoase

Violența domestică afectează milioane de oameni, în principal femei. Violența în familie se poate manifesta indiferent de vârstă, statut social, economic sau cultural.

Violența domestică și abuz emoțional

este o problemă complexă și răspândită la nivel global, care afectează milioane de oameni, în principal femei. Violența în familie nu discriminează și se poate manifesta indiferent de vârstă, statut social, economic sau cultural. Aceasta include diverse tipuri de agresivitate, cum ar fi violența fizică, abuzul emoțional, violența verbală, abuzul economic și abuzul psihologic, toate având ca scop controlul, dominarea și umilirea victimei.

În acest articol, vom prezenta pe larg tipurile și manifestările relațiilor abuzive, cât și formele, cauzele și soluțiile de ajutor pentru victimele violenței domestice. 

Este un comportament abuziv, exercitat de o persoană asupra alteia într-o relație de cuplu sau în familie. Este un tip de abuz continuu, prin care abuzatorul urmărește să intimideze și să controleze strict mintea, voința și acțiunile celuilalt. Victimele sunt adesea vulnerabile și rămân blocate în acest ciclu toxic din cauza fricii, a dependenței financiare sau locative ori al prejudecăților sociale. 

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, violența domestică implică orice formă de comportament abuziv care produce suferință fizică sau psihologică. Fiecare dintre aceste forme de violență domestică are efecte foarte negative, nu doar asupra victimei, ci și asupra copiilor și familiei extinse.

Tipuri de abuzuri în violența domestică

Este esențial să înțelegem tipurile de abuz pentru a recunoaște și combate fenomenul. Adesea, se crede că abuzul emoțional în cuplu

implică doar agresiune fizică, dar realitatea este că multe victime suferă în tăcere din cauza unor forme mai subtile de abuz.

Abuzul fizic este cel mai vizibil și ușor de recunoscut. Acesta include acte de agresiune corporală precum loviri, zgârieturi, arsuri sau alte vătămări. Abuzul fizic poate varia de la episoade rare la atacuri repetate, uneori provocând vătămări grave sau chiar decese. Victimele de violență domestică trăiesc într-o stare constantă de frică și nesiguranță, iar recuperarea este adesea dificilă, atât fizic, cât și mental. 

Este subtil și greu de identificat, dar poate fi la fel de dăunător ca abuzul fizic. Acesta include insulte, umiliri, critică constantă, izolarea victimei și manipulare afectivă. De asemenea, abuzul emoțional asupra femeii în particular poate duce la depresie, anxietate și chiar la tentative de suicid. În cadrul unei relații abuzive, agresorul face victima să se simtă vinovată pentru orice. Mai mult, o manipulează să accepte situația de abuz.

Se manifestă adesea împreună cu abuzul emoțional și include insulte, jigniri, critici dure, amenințări și intimidări. Abuzatorul diminuează încrederea victimei și o face să se simtă lipsită de importanță. Agresorul poate folosi fraze precum „Nu ești bun(ă) de nimic”, “Nimeni nu ta va iubi vreodată” sau alte injurii pentru a desconsidera victima. Violența verbală

are efecte devastatoare asupra psihicului, provocând traume psihice pe termen lung.

Abuzul psihologic este extrem de subtil și poate include tactici precum „gaslighting”, unde agresorul distorsionează adevărul pentru a face victima să se simtă confuză și vinovată. Alte forme includ amenințări indirecte sau explicite („Dacă mă părăsești, îți voi lua copiii”; “Mă sinucid dacă mă părăsești”), care fac victimele să se simtă captive și incapabile să scape din relația abuzivă din cauza fricii constante.

Abuzul economic este un control financiar prin care agresorul limitează accesul victimei la bani, făcând-o dependentă de abuzator. Acesta poate include și împiedicarea obținerii unui loc de muncă. Victimele de abuz economic sunt adesea prinse într-un ciclu de sărăcie și dependență financiară, fără acces la resurse care să le permită să părăsească relația abuzivă. În multe cazuri, femeile rămân în această situație din lipsa unei alternative financiare stabile.

Abuzul sexual în cadrul unei relații abuzive poate include forțarea victimei să întrețină acte sexuale împotriva voinței sale. Poate implica și exploatarea sexuală sau violul conjugal, adesea nerecunoscut ca o crimă. Acest tip de abuz provoacă traume severe, inclusiv rușine și vinovăție. 

Violența domestică este alimentată de o serie de factori, precum normele culturale, dinamica de putere, traumele nerezolvate și factorii economici sau sociali. Înțelegerea acestor cauze este esențială pentru dezvoltarea strategiilor de prevenire și intervenție.

În multe societăți, inclusiv în România, normele culturale perpetuează

abuzul și susțin superioritatea bărbatului în societate. Tradițiile și stereotipurile de gen, precum “bărbatul este capul familiei” și “femeia stă cratiță”, justifică adesea comportamentele abuzive. Aceste norme sociale descurajează femeile să raporteze abuzul, întrucât sunt educate din copilărie să fie „docile” și să „își ducă crucea”. Aceste prejudecăți contribuie la normalizarea abuzului asupra femeii și resemnarea în relația abuzivă.

În relațiile abuzive, dezechilibrul de putere este un factor crucial. Agresorul încearcă să controleze și să domine victima, recurgând adesea la toate formele de abuz. Acest dezechilibru poate fi amplificat de inegalitatea de gen în aspecte precum rolurile casnice, cât și discriminarea profesională și economică. 

Mulți agresori au fost ei înșiși victime ale abuzului în copilărie, fie fizic, emoțional, sau psihologic. Cercetările indică faptul că persoanele care au crescut într-un mediu violent sunt mai susceptibile să repete aceste comportamente. Traumele nerezolvate și lipsa unor modele pozitive contribuie la perpetuarea violenței domestice dintr-o generație în alta.

Sărăcia, șomajul și excluziunea socială sunt factori care pot escalada violența domestică. Stresul financiar poate amplifica tensiunile familiale, iar lipsa resurselor economice face dificilă părăsirea unei relații abuzive. Femeile fără acces la resurse financiare și rețele de suport social sunt adesea captive în relații toxice.

Consecințele violenței domestice se manifestă pe multiple planuri: fizic, psihologic, emoțional și social. Femeile maltratate se confruntă cu traume de lungă durată, iar impactul abuzului poate afecta nu doar victima, ci și copiii sau alte persoane apropiate.

Victimele abuzului fizic pot suferi răni, de la vânătăi și fracturi la traume majore, uneori ducând la invaliditate sau deces. Stresul constant poate cauza probleme cronice de sănătate. Studiile arată că femeile din relații abuzive au un risc crescut de afecțiuni cardiovasculare, probleme gastrointestinale și tulburări ale sistemului imunitar.

Abuzul emoțional are efecte pe termen lung asupra sănătății mintale, incluzând depresie, anxietate, PTSD și gânduri suicidare. Victimele abuzului psihologic trăiesc adesea cu teamă și nesiguranță, dezvoltând sentimente de inutilitate și rușine. Disocierea poate apărea ca mecanism de apărare, afectând memoria evenimentelor traumatice.

Copiii expuși la violență în familie sunt profund afectați, având un risc crescut de a deveni victime sau agresori. Ei pot dezvolta tulburări de comportament, anxietate, depresie și dificultăți de socializare. Traumele din copilărie influențează pe termen lung sănătatea mintală a viitorului adult. 

Victimele pot fi izolate de familie și prieteni, simțindu-se vulnerabile și fără sprijin din cauza manipulării agresorului. În plus, ele se confruntă adesea și cu stigmatizarea socială, fiind judecate pentru că nu părăsesc situația abuzivă, fără a fi înțeleasă gravitatea problemei.

Recunoașterea unei relații abuzive poate fi dificilă, deoarece abuzul nu este întotdeauna evident. În multe cazuri, abuzul emoțional și psihologic este subtil și episodic, iar victima poate să nu realizeze inițial că este supusă unui tratament abuziv.

Există câteva semne comune care pot indica o relație abuzivă:

O relație abuzivă se distinge prin repetabilitatea anumitor etape, precum:

Acest ciclu se repetă în mod frecvent, iar cu timpul, durata perioadelor de "lună de miere" se scurtează, iar violența se intensifică.

Violența domestică în România: Statistici și realități

În România, problema violenței domestice este extrem de gravă, cu numeroase cazuri raportate anual și un număr semnificativ de victime care nu au curajul să vorbească sau să raporteze abuzul din cauza stigmatizării și a fricii. Deși legislația a făcut pași importanți în direcția protejării victimelor, mai există multe provocări și neajunsuri. 

Un raport din 2020 al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) arată că, în fiecare an, mii de femei sunt victime ale violenței domestice, iar mulți dintre agresori scapă nepedepsiți. De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproape 30% dintre femeile din întreaga lume au suferit o formă de abuz fizic sau sexual.

 furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române, în anul 2023, polițiștii au intervenit la 97.840 de cazuri de violență domestică, dintre care 46.363 în mediul urban și 51.477 în mediul rural. Numărul faptelor penale legate de violența domestică a crescut cu 4,82% comparativ cu anul 2022, ajungând la 52.969 de cazuri. 

Cea mai mare pondere a infracțiunilor o reprezintă „lovirea sau alte violențe” (62%, adică 32.737 de fapte), urmate de „amenințarea” (12%, 6.408 fapte), „abandonul de familie” (9%, 4.703 fapte) și „nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecție” (7%). Dintre victimele violenței domestice, 37.408 sunt femei, 9.951 sunt bărbați, iar 8.070 sunt minori, evidențiind amploarea și gravitatea fenomenului.

 suplimentare oferite de Asociația Națională pentru Egalitate de Șanse arată frecvența cu care victimele se confruntă cu violența. Dintre acestea, 38,94% sunt supuse agresiunii zilnic (2.588 de cazuri), 20,57% săptămânal (1.367 de cazuri), 17,23% lunar (1.145 de cazuri) și 23,26% mai rar decât lunar (1.546 de cazuri). Aceste cifre subliniază caracterul frecvent și repetitiv al abuzului, accentuând necesitatea unor intervenții eficiente și a unui sprijin adecvat pentru victime.

Un aspect alarmant al situației violenței domestice în România este dat de atitudinile și convingerile societății față de abuz. Conform statisticilor, 37,4% dintre femeile din România consideră că violența împotriva femeilor este justificată în anumite situații. 

Deși legislația românească permite obținerea unui ordin de protecție în cazul violenței domestice, multe victime se confruntă cu dificultăți în a accesa aceste ajutoare. Frica de represalii, lipsa de suport familial sau social și dependența financiară sunt doar câteva dintre motivele pentru care victimele nu denunță abuzatorul. 

În multe comunități, violența în familie este considerată o problemă privată, chiar acceptabilă în anumite situații, iar victimele sunt sfătuite să nu "strice imaginea familiei". Acest lucru face ca multe femei maltratate psihic sau fizic să sufere în tăcere, fără să primească ajutorul de care au mare nevoie.

Combaterea violenței domestice necesită o abordare integrată, care să implice legislație eficientă, sprijin social, educație și intervenții terapeutice pentru victime dar și pentru agresori. Astfel, au fost adoptate câteva strategii la nivel național, dintre care menționăm:

În România, se poate solicita un ordin de protecție, care să împiedice agresorul să se apropie de victimă sau de locuința acesteia. Deși este un pas important, aplicarea acestor restricții este dificilă din cauza resurselor limitate ale autorităților și a lipsei de sprijin continuu.

Există, de asemenea, centre specializate care oferă adăpost, consiliere psihologică și asistență juridică. Aceste centre joacă un rol esențial în a ajuta femeile să părăsească relațiile abuzive și să își reconstruiască viața. Cu toate acestea, numărul acestor centre este încă insuficient în raport cu numărul mare de victime.

Un alt pas esențial este educarea populației cu privire la drepturile omului, egalitatea de gen și recunoașterea semnelor unei relații abuzive. Campaniile și programele de conștientizare pot ajuta la schimbarea mentalităților și la încurajarea victimelor să își raporteze experiențele și să solicite ajutor.

4. Intervenții terapeutice pentru agresori

În multe cazuri, agresorii au ei înșiși un istoric de traumă sau abuz, iar fără intervenție psihologică, comportamentele abuzive ale acestora pot continua. Programele de reabilitare sunt esențiale pentru a reduce recidiva și a preveni viitoarele acte de violență. În România, aceste programe sunt încă la început, dar reprezintă o componentă importantă în combaterea acestei probleme pe termen lung.

Rolul psihologului în susținerea victimelor

Psihologii joacă un rol crucial în susținerea victimelor violenței domestice, oferind sprijin emoțional, psihoterapeutic și educațional. Ei pot crea un mediu sigur și de încredere, unde victimele se simt ascultate și validate, fără teama de a fi judecate. Prin intermediul ședințelor de terapie, psihologii pot ajuta victimele să recunoască tipurile de abuz la care au fost supuse și să găsească resursele necesare pentru a ieși din situație. 

Un aspect esențial este educarea victimelor asupra miturilor sociale care le mențin în relații abuzive. Psihologii le pot oferi instrumente pentru a-și recăpăta încrederea în sine, adesea erodată de criticile și manipularea abuzatorilor. În același timp, este important ca specialiștii să lucreze împreună cu victimele pentru a dezvolta un plan de siguranță în caz de urgență.

Psihologii pot facilita, de asemenea, consilierea în grup, unde victimele pot împărtăși experiențele cu persoane care au trecut prin situații similare, promovând un sentiment de solidaritate și susținere reciprocă. În cazurile în care sunt implicați copii, psihologii pot oferi consiliere specializată, pentru a preveni efectele negative pe termen lung asupra sănătății mintale a acestora. 

Prin oferirea de suport specializat, psihologii ajută victimele să rupă ciclul abuzului și să își reconstruiască viața într-un mod sănătos și echilibrat.

Specialiștii pleso sunt aici să vă susțină

Specialiștii de la platforma pleso au ani de experiență în identificarea și soluționarea diverselor probleme de viață, precum îmbunătățirea stimei de sine, confuzia emoțională, și adaptarea la condiții noi. De asemenea, psihoterapeuții noștri au experiență vastă în abordarea subiectelor sensibile și de importanță majoră, precum violența domestică și relațiile abuzive. 

Dacă vă aflați într-o situație de stres sau abuz, puteți apela cu încredere la serviciile specialiștilor pleso. În urma unui test simplu, algoritmul va identifica terapeutul potrivit nevoilor dumneavoastră. 

O ședință de terapie poate fi primul pas către eliberare – suntem aici pentru dumneavostră!

Sindromul de burnout: simptome, tratament, recuperare

Burnout-ul, cunoscut și sub denumirea de sindromul Herbert, este o stare de epuizare psihică, fizică și emoțională, cauzată de stresul cronic și de solicitările constante, în special în mediul de lucru. Acest sindrom poate influența negativ performanțele, relațiile interpersonale și, implicit, calitatea vieții. În acest articol, vom explora în detaliu ce înseamnă burnout-ul, care sunt simptomele acestuia și ce soluții există pentru tratament și prevenire.

Ce înseamnă burnout? – definiția și originea termenului

Conceptul de burnout a fost definit pentru prima oară în anii 1970 de psihologul american Herbert Freudenberger. Observându-și colegii de muncă, acesta a remarcat că majoritatea manifestau o stare de epuizare accentuată, fiind deconectați emoțional față de activitățile zilnice. Această descoperire a dus la definirea burnout-ului ca o stare de epuizare fizică, emoțională și psihică, cauzată de stresul cronic. 

Burnout-ul nu este doar o simplă stare de oboseală – este un fenomen complex care poate afecta toate aspectele vieții unei persoane. Se manifestă printr-o stare de epuizare progresivă și persistentă, care nu dispare după o simplă perioadă de odihnă. De aceea, identificarea simptomelor și cauzelor acestuia este esențială pentru a preveni agravarea stării și pentru a lua măsuri adecvate de recuperare.

Simptomele burnout-ului sunt variate și complexe, afectând atât sănătatea fizică, cât și cea mintală. Această condiție poate fi confundată cu alte afecțiuni, cum ar fi depresia sau anxietatea, însă prezintă anumite trăsături distincte care permit diferențierea sa.

Printre cele mai frecvente simptome ale burnout-ului se numără:

Burnout-ul poate avea cauze diverse și variate, care implică factori profesionali și personali. Printre cauzele comune se numără:

Preconcepțiile sociale și perpetuarea burnout-ului

În societatea modernă, burnout-ul este adesea alimentat de preconcepții sociale care glorifică productivitatea excesivă și stigmatizează nevoia de odihnă. Mentalități colective precum „timpul înseamnă bani” sau „succesul vine doar prin sacrificii” induc o presiune constantă asupra indivizilor, determinându-i să-și neglijeze sănătatea mintală. Ideea de a fi „ocupat” a devenit un statut social valoros, iar nevoia de odihnă este adesea privită ca o slăbiciune sau o pierdere de timp. Multe persoane ajung să interiorizeze aceste idei, simțindu-se vinovate atunci când cer dreptul la pauze sau refuză proiecte suplimentare.

Zicale precum „cine se scoală de dimineață, departe ajunge” sugerează că numai cei care muncesc neîncetat pot avea succes, ignorând importanța echilibrului între viața profesională și cea personală. În acest context, mulți angajați consideră că recunoașterea și exprimarea epuizării este un eșec personal. De asemenea, presiunea de a fi „mereu la dispoziție” încurajează ideea că valoarea unui angajat constă în disponibilitatea sa continuă, subestimând nevoia de recuperare. Aceste preconcepții contribuie la un cerc vicios în care indivizii sunt împiedicați să recunoască simptomele de burnout și să caute soluții reale, din teama că și-ar putea periclita reputația sau locul de muncă.

Ce soluții există pentru burnout? Tratament și prevenire

Nu există medicamente pentru burnout care să trateze direct această afecțiune, dar medicul psihiatru poate recomanda tratamente medicamentoase pe termen scurt pentru gestionarea stărilor emoționale intense atunci când acestea devin severe. Este foarte important ca tratamentul medicamentos să fie administrat doar sub supravegherea unui specialist și să fie însoțit de intervenții psihologice și comportamentale care să trateze cauzele reale ale burnout-ului.

Medicația este recomandată doar ca soluție temporară, însă tratamentul burnout-ului implică schimbări importante în stilul de viață și adoptarea unor măsuri care să sprijine recuperarea și să reducă stresul. Detaliem, mai jos, câteva soluții cu rezultate concrete și de durată:

Psihologia burnout-ului și rolul psihoterapiei

Burnout-ul are efecte complexe asupra echilibrului mental și emoțional al unei persoane, de aceea psihoterapia este esențială în procesul de recuperare. În cadrul terapiei, pacientul are ocazia să discute și să exploreze în profunzime cauzele burnout-ului, să identifice factorii declanșatori și să-și dezvolte strategii eficiente de adaptare.

Recuperarea din burnout: cât de lung este procesul?

Durata recuperării din burnout diferă în funcție de gravitatea cazului, de suportul social și de măsurile luate pentru stabilirea unui echilibru emoțional. În general, procesul de recuperare poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni. Este important ca persoana afectată să-și ofere suficient timp pentru odihnă și să evite pe cât posibil orice presiuni suplimentare.

În unele cazuri, schimbarea locului de muncă, adaptarea modului de organizare a sarcinilor sau chiar o perioadă de pauză profesională pot fi necesare pentru a permite o recuperare completă. La fel de esențial este și sprijinul unui psihoterapeut, care poate ghida persoana pe tot parcursul acestui proces.

Specialiștii pleso sunt aici pentru dumneavoastră

După cum am discutat în acest articol, burnout-ul este o problemă serioasă de sănătate mintală, care necesită atenție, prevenire și intervenție adecvată. Odihna și pauzele regulate, gestionarea eficientă a timpului, adoptarea unui stil de viață sănătos – toate acestea ajută la reducerea simptomelor, însă pentru a preveni apariția acestora, este important să apelați la ajutorul unui specialist.

Dacă manifestați simptomele menționate în acest articol, este momentul să beneficiați de efectele terapiei. Cu ani de experiență în consiliere, 

 de la Platforma pleso sunt pregătiți să vă ajute în rezolvarea problemelor cauzate de burnout. Împreună cu aceștia, veți identifica simptomele și cauzele epuizării pentru a găsi soluții eficiente și ușor de aplicat în viața de zi cu zi. Astfel, vă puteți bucura de un echilibru emoțional optim, chiar și în perioadele mai dificile. 

Metode de psihoterapie

În centrul atenției terapiei Gestalt se află clientul cu dorințele, interesele, formele de comportament, particularitățile de gândire și percepție care îi sunt caracteristice. Psihologul nu este interesat de toate aceste caracteristici, ci doar de cele care împiedică satisfacerea nevoilor semnificative ale clientului și ale persoanelor din jurul său. Un psiholog care folosește metoda terapiei Gestalt poate face multe lucruri:

- doar să asculte persoana care cere ajutor;- să întrebe prietenos și cu interes clientul despre detaliile vieții sale, trăirile interioare;- să observe atent cum se manifestă interlocutorul în  relația cu terapeutul „aici și acum”;- să-și exprime propriile sentimente, să împărtășească observații și gânduri;- să propună clientului participarea la experimente care ajută la conștientizarea mai bună a nevoilor personale și a modului în care acestea sunt întrerupte, blocate chiar de către client și multe altele.

Adepții acestei metode sunt convinși că dacă îți asumi responsabilitatea pentru propria viață, poți rezolva multe probleme.

Tradus literal, "tratament prin creativitate"; psihoterapie care utilizează tehnici creative. Scopul art-terapiei nu este de a crea un obiect de artă, ci de a lucra cu “Eu” propriu.

Se concentrează nu pe rezultat, ci pe proces, deci nu este necesar să ai abilități creative pentru a participa la art-terapie. În general, metodele art-terapiei sunt utilizate în combinație cu alte direcții psihoterapeutice. O astfel de combinație favorizează dezvăluirea completă a clientului, prelucrarea traumelor și eliminarea blocajelor.

Art-terapia lucrează în general cu procese inconștiente. Chiar și la pacienți foarte gravi, această terapie elimină apatia și lipsa de inițiativă, ducând la remisie stabilă, adesea înlocuind tratamentul medicamentos.

Aceasta reprezintă o serie de abordări psihoterapeutice, de obicei autorale, care includ restaurarea integrității nivelurilor emoționale, comportamentale, cognitive, fiziologice ale funcționării umane și a stării sale spirituale.

Această terapie implică recunoașterea și acceptarea de către client a aspectelor sale problematice sau subconștiente, pentru a le integra ulterior într-un întreg, a stabili un contact armonios cu mediul înconjurător, a susține sănătatea și comunicarea cu cei din jur.Scopul psihoterapiei integrative este să favorizeze integritatea persoanei, să îmbunătățească calitatea vieții sale, să permită realizarea maximă în spațiul interpersonal și socio-politic (luând în considerare limitările interne și externe ale persoanei).

Analiza existențială poate fi definită ca o psihoterapie orientată pe persoană, care își propune să ajute individul să trăiască viața sa liber și pe deplin, să atingă valori autentice și să-și actualizeze responsabilitatea față de propria viață și lume.

Domeniul de aplicare al analizei existențiale:

- cazuri de tulburări de percepție și comportament care au cauze psihosociale, psihosomatice sau psihologice;

- probleme sufletești ale omului, cum ar fi fricile, depresia, dependențele, bolile psihosomatice, psihozele.

Procesul psihoterapeutic se realizează prin analiza fenomenologică a trăirilor emoționale și combină munca cu materialul biografic și atitudinea empatică a terapeutului. Logoterapia este o metodă de consultare pentru problemele de sens.

Aceasta încurajează persoana să analizeze modul în care gândește, să găsească și să conștientizeze interpretările sau evaluările inexacte sau negative ale diverselor situații și să facă schimbări în comportament pentru a reacționa mai eficient la situațiile dificile. Utilizarea acestei metode nu se limitează doar la tratarea tulburărilor psihice, ci poate fi și un instrument eficient care poate ajuta pe oricine să gestioneze mai bine situațiile stresante.

Particularitatea TCC constă în faptul că această terapie necesită de obicei mai puține ședințe, este mai structurată, deoarece își propune obiective de terapie și formează un plan pentru a le atinge. În același timp, TCC este una dintre cele mai eficiente și cercetate metode de ajutor. În prezent, există aproximativ 300 de analize  ale cercetărilor care confirmă eficiența sa.

Programarea neurolingvistică (NLP) este un ghid universal pentru utilizarea eficientă a resurselor proprii în atingerea obiectivelor. Aceasta este o psihologie aplicată care permite înțelegerea modului în care funcționează mintea, cum se formează gândurile și, pe baza acestora, formarea șabloanelor de reacții comportamentale.

Înțelegând bine aceste procese în detalii, veți putea elimina exemplele inutile de comportament care vă împiedică pe drumul către succes. Fiecare dintre noi are o anumită doză de perfecționism. Această tendință spre perfecțiune se activează la un anumit moment al vieții.

NLP învață să fii de succes în toate, să fii capabil să anticipezi adversarii, analizând fin motivele acțiunilor lor. NLP vizează atingerea perfecțiunii. Studiind conexiunea dintre procesele neurologice, limbaj și comportamentul empiric, această știință oferă îndrumări clare pentru acțiune.

Psihoterapia pozitivă este o metodă psihoterapeutică care a apărut la intersecția abordării umaniste și a celei psihanalitice. Numele metodei provine din cuvântul latin "positum", care înseamnă real, dat, așa cum este. O analogie poate fi urmărită în fotografie: negativul este o imagine cu culorile inversate, iar pozitivul este o imagine care reflectă realitatea așa cum este.

Pentru a rezolva eficient problemele, această metodă se concentrează pe ambele părți ale problemei - situația de viață dificilă și persoana care se află în ea. Fiecare problemă conține nu doar dificultăți, ci și resurse pentru rezolvare. De exemplu, epuizarea cauzată de supraîncărcarea la muncă ne indică necesitatea recuperării, forțându-ne să acordăm atenție nevoilor organismului și sufletului. Nu are sens să luptăm împotriva epuizării în sine, ci trebuie să vedem sensul, nevoile și valorile care stau în spatele ei și să ne schimbăm viața. În aceasta constă abordarea pozitivă a rezolvării problemelor.

Psihoterapia pozitivă percepe persoana ca un întreg. Fiecare dintre noi avem patru sfere ale realității - fizică, sfera realizărilor, a contactelor și a spiritualității. Pentru funcționarea optimă, este important să menținem un echilibru între acestea, niciuna nu poate fi mai importantă, fiecare necesită atenție potrivită.

Unul dintre tipurile de psihoterapie modernă, cel mai profundă metodă de lucru cu o persoană. Aceasta este o oportunitate de a vedea, de a explora și de a transforma psihicul individual al subiectului, precum și o metodă de cunoaștere și explorare a proceselor de masă care au loc în societate. Din cele mai vechi timpuri, se știe că pentru a înțelege pe altul, trebuie să te înțelegi pe tine însuți, iar acest lucru a determinat psihanaliza ca o practică a autocunoașterii.

Descoperirea lui Sigmund Freud a constat în faptul că viața noastră psihică principală se desfășoară dincolo de conștiință. Ea iese la suprafață din adâncurile inconștientului sub formă de diverse manifestări: vise, simptome, anxietate-frică, depresie, insomnie, nesatisfacție, situații de viață repetate. 

Autocunoașterea psihanalitică este descoperirea a ceea ce este ascuns în adâncuri, în inconștientul necunoscut.

Psihodrama este o metodă de psihoterapie în care clienții își continuă și finalizează acțiunile prin teatralizare, joc de rol și auto-exprimare dramatică. Se utilizează atât comunicarea verbală, cât și cea non-verbală. Se interpretează mai multe scene, în care sunt prezentate, de exemplu, amintiri despre evenimente specifice din trecut, situații neterminate, drame interioare, fantezii, vise, pregătirea pentru situații viitoare cu risc posibil sau manifestări involuntare ale stărilor psihologice „aici și acum”. Aceste scene fie sunt apropiate de situațiile reale de viață, fie scot la suprafață procesele mentale interne. Dacă este necesar, alte roluri pot fi preluate de membrii grupului sau de obiecte neînsuflețite.

Prin interpretarea scenică a episoadelor din propria viață (trecută, prezentă și viitoare), persoana are posibilitatea, folosindu-și spontaneitatea și creativitatea, să intre în contact cu propriul trecut și să dobândească abilități necesare în viitor.

Blogul pleso

Aici găsești tot ce trebuie să știi despre psihoterapie și bunăstarea emoțională – explicat clar și simplu.